Am venit să participăm la târgul de carte Gaudeamus, la caravana Gaudeamus în Timişoara

Am venit să participăm la târgul de carte Gaudeamus, la caravana Gaudeamus, care a fost în Timişoara în perioada 5-9 mai. Deoarece exista o problemă privind cazarea la hoteluri, am ales soluţia să închiriem un apartament şi în acest ... având experienţa anilor precedenţi. Şi datorită faptului că ne-am simţit foarte bine la domnul Marius, l-am căutat tot pe dânsul, care ne-a asigurat o cazare foarte bună, la preţuri negociabile şi amiabile, ceea ce ne-a făcut să ne simţim bine din acest punct de vedere şi să ne putem desfăşura activitatea în cadrul târgului foarte bine pe parcursul zilei. Recomandăm tuturor celor care trec prin Timişoara şi au o perioadă mai lungă de şedere să apeleze cu încredere la acest regim de cazare care este şi eficient din punct de vedere material şi foarte bun din punct de vedere al cazării şi al gospodăririi timpului de odihnă şi a timpului liber pe care îl ai de petrecut în oraş.